28 November, 2014

Penne siciliene "al forno"

Salivezi după o mâncare din aia ca la mama acasă ?
Singura soluţie care îţi vine în minte
e să cauţi pe net un restaurant cu specific românesc ?
E momentul să încetezi cu prostiile, să pui pe tine
un tricou şi nişte tenişi şi să pleci la piaţă.

Ingrediente pentru două porţii:
- 200 g penne
- o ceapă
- un ardei gras roşu
- o jumătate de piept de pui
- 100 g bacon
- 100 g ciuperci (la borcan)
- mozzarella rasă
- parmezan ras
- un pahar mic de smântână
- vin alb
- pastă de roşii
- usturoi
- ulei
- unt
- sare, piper

Fierbi pennele conform instrucţiunilor de pe ambalaj.

Pieptul de pui şi baconul tăiate în fâşii subţiri şi ceapa tocată mărunt le prăjeşti într-un pic de ulei.

Stingi cu un pahar de vin alb, apoi adaugi ardeiul gras tăiat în fâşii şi ciupercile feliate. Le laşi să fiarbă câteva minute.

Adaugi o lingură de pastă de roşii şi laşi totul pe foc, până când scade sosul.

Adaugi smântâna şi amesteci bine.

Acum adaugi pennele şi usturoiul tocat şi le mai laşi pe foc un minut, amestecând bine.

Transferi totul într-un vas termorezistent uns cu unt şi pui deasupra mozzarella şi parmezan rase.

Bagi vasul în cuptorul preîncălzit şi îl laşi la foc potrivit până când se rumeneşte frumos.


22 November, 2014

Iepure la cuptor

Salivezi după o mâncare din aia ca la mama acasă ?
Singura soluţie care îţi vine în minte
e să cauţi pe net un restaurant cu specific românesc ?
E momentul să încetezi cu prostiile, să pui pe tine
un tricou şi nişte tenişi şi să pleci la piaţă.

Ingrediente:
- doi iepuri
- 300 ml vin alb
- 300 ml supă de vită
- 2-3 morcovi
- 5-6 căţei de usturoi
- ulei
- sare
- piper

În tava unsă cu un pic de ulei aşezi carnea porţionată, peste care pui sare, piper, rondele de morcovi şi usturoiul tăiat felii.

Mai pui deasupra un pic de ulei, pui şi supa de vită şi vinul, apoi acoperi tava cu o folie de aluminiu.

Bagi tava în cuptorul bine încins şi o laşi la foc mic timp de o oră jumate. Apoi îndepărtezi folia şi mai laşi tava în cuptor, tot la foc mic, încă o oră, cu grijă să stropeşti carnea din când în când cu sos din tavă.

Merge bine cu cartofi (făcuţi cum vrei tu) sau cu orez şi cu ciuperci murate.