23 May, 2017

Limbă cu măsline

Salivezi după o mâncare din aia ca la mama acasă ?
Singura soluţie care îţi vine în minte
e să cauţi pe net un restaurant cu specific românesc ?
E momentul să încetezi cu prostiile, să pui pe tine
un tricou şi nişte tenişi şi să pleci la piaţă.

Ingrediente (trei porţii):
- o limbă de vită
- două cepe mari
- o cutie de roşii decojite în bulion (250 g)
- un pahar de vin alb
- 250 g de măsline negre
- 2-3 frunze de dafin
- sare
- ulei

Speli bine limba, apoi o pui la fiert. După ce i-ai luat spuma, laşi focul mic, îi pui un capac şi o laşi în legea ei o oră jumate.

O răceşti complet în apă rece, o cureţi de piele, apoi o tai în felii sau în cuburi, cum preferi.

Toci mărunt ceapa şi o pui la călit într-un pic de ulei. Când s-a sticlit, aruncă limba peste ea şi căleşte-le pe toate la un loc, până când vezi că limba s-a prăjit un pic.

Adaugă roşiile în bulion (pasate), paharul de vin şi frunzele de dafin rupte în jumătăţi. Lasă-le să fiarbă la foc mic vreo 10 minute.

Adaugă măslinele şi lasă mâncarea pe foc încă 10 minute. Potriveşte-o de sare... şi e gata.

Serveşte-o fie caldă, cu mămăligă sau piure de cartofi, fie rece, cu pâine prăjită.


No comments:

Post a Comment